Android Studio – beta

Dacă vrei să dezvolți aplicații pentru Android ai două soluții valide: Android Studio și Eclipse.

Când am început să dezvolt aplicații pentru Android primul meu proiect a fost în Xamarin. La scurt timp am renunțat la el și m-am orientat spre Android Studio. Motivul este simplu, ce făceam cu C# în Xamarin făceam și cu Java în AS, cele două limbaje fiind foarte asemănătoare am zis că e mai bine să codez nativ.

Android Studio

Alegerea adevărată a fost dacă să folosesc Android Studio sau Eclipse. În primă fază am încercat Eclipse, dar am trecut pe Android Studio la scurt timp după.

Până recent nu am regretat. Adevărul este că până recent nu a trebuit să fac nici mare lucru. Aplicația “Știi să scrii” nu este deosebit de complicată, este o aplicație foarte simplă pe care o poate face orice persoană care a fost măcar la câteva cursuri de java în facultate sau s-a uitat la câteva tutoriale pe internet.

Android Studio cu siguranță va fi soluția pe care majoritatea developerilor o să o aleagă pe viitor pentru dezvoltarea aplicațiilor Android, dar acea zi nu este azi.

Cu toate că este un tool foarte performant, vine gata out of the box fără să necesite alte instalări și are multe utilități plăcute (refractoring, class extracting, logcat fără bug-uri), când vine vorba de lucruri nițel mai avansate clachează.

Pentru a adăuga o librărie trebuie să treci printr-o întreagă succesiune de pași pentru că nu există (precum la Eclipse) un buton de import. Trebuie să imporți tu librăria manual, să intri în gradle-uri să specifici locațiile, ce versiune trebuie să folosească, să te duci în mangementul proiectului să adaugi modulele (care nu mereu vor fi vizibile și uneori necesită restartarea IDE-ului) și după să verifici că ceea ce tocmai ai făcut nu dă vreun conflict cu vreo altă parte a aplicației tale (în cazul meu a dat) sau vreo eroare de versiune pe care trebuie să o rezolvi.

Pe lângă acestea, toate răspunsurile care vin de pe stackoverflow sunt outdated, chiar dacă sunt scrise în februarie! Vin multe îmbunătățiri (da, chiar sunt îmbunătățiri), dar care schimbă multe lucruri.

Azi am instalat și eu versiunea 0.5 care vine pe canalul Cannary (adică nu e public release) și vai… m-a întâmpinat o frumusețe de eroare că trebuie să fac update la întregul proiect. Desgiur, am fost dus la o pagină de instrucțiuni cu toate modificările necesare, dar tot mi-a mâncat câteva ore bune, atât de mult, încât până la urmă m-am enervat și am făcut downgrade la 0.4.6.

Avantaje

  • Editor WYSIWYG, care chiar dacă e folosit, în general, pentru cei mai începători în programare, este un feature foarte folositor!
  • Proiecte care se bazează pe arhitectura Gradle
  • Refractorinc dumnezeiesc
  • Posibilitatea de a analiza performanța codului
  • Template-uri gata out of the box

Dezavantaje

  • Bug-uri multe
  • Nevoia constantă de a da refresh la gradle chiar și pentru cea mai neînsemnată modificare
  • Îți mănâncă resursele fără jenă. Pe un i5 2.800 mHz și 4gb ram, Win Fresh install, nu puteam să rulez două instanțe de android studio, un emulator și să am și un chrome deschis.
  • La fiecare import de librărie nouă trebuie să refaci importul librăriilor vechi, refresh-ul la gradle nu este suficient.

Concluzii

Chiar dacă articolul ăsta a fost scris inițial acum două săptămâni din frustrare, trebuie să ne gândim că Android Studio este încă în beta! Sunt normale bug-urile și nu ar trebui să influențeze decizia finală asupra IDE-ului.

Dacă deja faci aplicații Android în Eclipse, nu renunța la acesta, încă! Dacă ești la început și vrei să dezvolți aplicații Android, atunci îți recomand să te obișnuiești cu Android Studio și să uiți de Eclipse.

După cum zic și cei de la Google:

 If you are not comfortable using an unfinished product, you may want to instead download (or continue to use) the ADT Bundle (Eclipse with the ADT Plugin).

Nu știu dacă va costa sau nu, dar, Google, grăbește-te pentru că Android Studio va fi cu siguranță IDE-ul în care dezvoltatorii vor construii aplicații pe viitor!

Link-uri utile

 




Leave a Comment

Blog

Recent posts