Să lămurim un lucru

Urmează niște schimbări majore pentru mine:

Am fost acceptat la RCS & RDS pe un post de Mobile Platform Developer. Practic o să dezvolt/o să continui dezvoltarea aplicațiilor Digi pe ANDROID.

Programul va fi full-time, însemnând de la ora 9:00 la ora 18:00, dar voi continua și cu cursurile de dans! Acestea vor fi de la 20:30 până la 23:30, în unele zile chiar până la 1:00 (ca joi). În weekend programul va continua să fie destul de variat (mai toată ziua, spre oroarea lui Miaunescu).

Da, va fi greu și sper să rezist! Mai ales că am în plan și ceva proiecte personale la care voi lucra exclusiv în weekend. Pentru “Știi să Scrii” development-ul s-a oprit, din păcate. Îmi doresc să îl continui, dar pur și simplu nu am timp și cred că timpul pe care-l am poate fi investit în alte părți mult mai bine. Asta nu înseamnă că nu voi aduce update de content, acesta va veni în continuare, doar că nu cred că voi duce la bun-final varianta de multiplayer, cel puțin pentru moment. Cât despre iOS, tot apar bețe în roate în ceea ce privește development-ul…

Înainte să mă înscriu la facultate la URA stăteam foarte bine, aveam un venit bun, aveam foarte mult timp liber și eram relaxat și fără griji. Probabil puteam să stau așa câțiva ani buni, poate chiar toată viața, dar nu sunt genul de om care să se limiteze în ceea ce face. De asemenea, prefer mereu să am o variantă de backup pentru orice plan pe care-l fac. Nu vreau să fiu pesimist ci realist, în ultimii ani pe câte școli de dans s-au deschis pe atâtea s-au închis. Din fericire, nu este cazul Lotus Dance, sala de dans o duce mai bine ca niciodată și sper să continue cel puțin la fel de bine și pe viitor.
myth-busted

Vreau astfel să distrug orice mit legat de varianta că nu mai merge treaba cu școala de dans și ăsta este motivul angajării mele. Myth busted! Merge foarte bine, doar că eu o să îmi doresc mereu mai mult! Vreau să lucrez pe un domeniu care să reprezinte un test pentru min (un challange), un domeniu care să mă forțeze să avansez, să nu mă menajeze și, de ce să mint, din care să am și un venit suplimentar decent.

În același timp, voi renunța la orice altă activitatea care îmi consuma chiar și o oră pe săptămână/lună. Incluzând aici și activitatea de freelancing pentru terțe persoane.

Cu acestea fiind zise, wish me luck, cause i’m gonna need it, și stay tuned 🙂




Comments(2)

Leave a Comment

Blog

Recent posts