Lotus Dance – win 8
După lupte seculare… am încă o aplicație publicată în Store-ul de la Microsoft.
Pe scurt:
Există patru categorii de utilizatori: guest, user, cursant și administrator, cu roluri specifice despre care voi vorbi mai jos.
Aplicația principală este realizată folosind framework-ul .NET pe bază de C# și XAML, serviciile Windows Azure se ocupă cu stocarea bazei de date SQL în cloud, serviciul Mobile Services asigură comunicarea între aplicația principală, baza de date și rețelele de socializare (Facebook, Twitter, Google) care furnizează profilul utilizatorului.
Arhitectura aplicației
În ceea ce privește transferul de informație în cadrul aplicației Lotus Dance acesta se realizează între cele patru componente principale (figura 2): Aplicația client de tip Modern UI, serviciul Mobile Services, baza de date SQL și sistemul de login Facebook, Google, Twitter și Microsoft, urmând pașii:
1. Introducerea datelor de autentificare și transmiterea lor către Mobile Services;
2. Transmiterea datelor de logare către serviciul de autentificare al Facebook, Google, Twitter sau Microsoft în vederea verificării și identificării utilizatorului.
3. Recunoașterea utilizatorului și transmiterea informațiilor de profil și a token-ului de acces către Mobile Services.
4. Prin intermediul Mobile Services, aplicația primește de la rețeaua de socializare acreditarea utilizatorului care s-a autentificat.
5. Odata logat aplicația postează pe profilul utilizatorului, la opțiunea acestuia, informații despre înscrierea sa la cursurile de dans.
6. Aplicația locală poate să comunice informații serializate de la și către Mobile Services.
7. Pachetul de date este introdus în baza de date SQL numai dacă pachetul vine cu token-ul de acreditare potrivit din partea Facebook.
Un mic concept al modului de gândire al bazei de date. Am normalizat până nu am mai putut și după am denormalizat până am ajuns la o formă care să fie mai confortabilă.
Pentru utilizatorul neautentificat (guest) aplicația oferă acces la articolele de pe blog și la informațiile publice de pe site. Pentru a se autentifica, user-ul va trebui să se logheze cu ajutorul contului de facebook, google sau twitter. Din momentul în care s-a înregistrat user-ul are posibilitatea să se înscrie la cursuri de dans și va primi acces la un pachet de bază cu videoclipuri în care sunt prezentați câțiva pași introductivi.
O altă categorie de utilizatori este “cursantul” care are acces la toate clipurile disponibile în aplicație, dar și la istoricul propriu în ceea ce privește cursurile de dans pe care le-a urmat, datele ședințelor trecute și viitoare precum și o idee a stilurilor de dans studiate.
Al 4-lea tip de utilizator este Administratorul, care poate să accepte sau nu un cursant la lecții să facă modificări în cadrul grupelor și să stabilează viitoare ședințe pentru fiecare cursant în parte.
“Lotus Dance” poate fi descărcat cu ușurință din Store accesând următorul link: http://apps.microsoft.com/windows/app/lotus-dance/42bcabad-0ac9-46af-b65c-2230d29f8af9
By: Adrian Coman