Google Play Services în Emulator

Acum câteva zile a apărut un update la Genymotion care oarecum m-a obligat să fac update device-urilor. Totul bine, frumos, doar că nu mai îmi mergea Google Play Services de care aveam nevoie pentru Google Maps.

A trebuit să caut thread-ul care explică parial exact cum se face și fișierele de care am nevoie. Doar că, personal, mie nu mi se pare că răspunsul e complet.  Așa că am decis să pun pe blog, la îndemâna mea și a oricui interesat fișierele de care ai nevoie.

În primul rând descarci Genymotion-ARM-Translation aici. După ce ai creat în Genymotion dispozitivul și l-ai lansat, iei fișierul și îi dai drag and drop. Îți apare un dialog de confirmare, dai accept, aștepți să flashuiască, închizi și deschizi dispozitivul.

În funcție de versiunea de Android pe care o ai pe dispozitivul din Genymotion, descarci GooleApplication (eu folosesc doar 2.3, 4.3 și 4.4) :

La fel ca înainte, dai drag and drop zip-ului peste dispozitiv și dai accept când te întreabă dacă vrei să dai flash. Urmează un alt restart dispozitivului (în thread-ul principal, sugerează să închizi dispozitivul prin ADB, dar eu nu am avut probleme când l-am închis din butonul de close (X)).

Precum ai avea un dispozitiv Android nou, trebuie să dai login folosind contul de gmail. Personal, folosesc un cont special pentru emulatoare, dar nu are importanță. Prima dată când ai deschis emulatorul, o să ai foarte multe erori, eventual și crash-uri. Trebuie doar să faci update la Google Play Services din Play Store, eventual și un restart și totul e gata.




Leave a Comment

Blog

Recent posts